Dan Ioan Cușnir, desemnat președinte interimar al organizației municipale PSD Suceava. Organizațiile PSD Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei-dizolvate


Intră acum și în grupul de

Biroul Permanent Județean al PSD Suceava a decis, sâmbătă, prin vot, dizolvarea organizațiilor din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, iar conducerea organizației municipale PSD Suceava a fost încredințată vicepreședintelui organizației județene, Dan Ioan Cușnir.

Cusnir si Bradatan

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Irimia, a declarat după ședința BPJ al PSD Suceava că, o primă ședință de evaluare a rezultatelor alegerilor locale s-a desfășurat săptămâna trecută, iar în cadrul ședinței care s-a organizat sâmbătă au fost luate deciziile în concecință.

Ea a spus că dizolvarea celor trei organizații a fost luată după analiza rezultelor obținute în alegeri, iar în organizațiile PSD din Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Gura Humorului se vor organiza noi alegeri interne pentru desemnarea de noi birouri de conducere și pentru alegerea noilor președinți ai organizațiilor.

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava a menționat că în cel mai scurt timp cele trei organizații dizolvate vor fi reorganizate, iar conducerile noi alese vor avea obiective clare pentru perioada următoare.

În ceea ce privește organizația municipală PSD Suceava, Biroul Permanent Județean al PSD Suceava a decis numirea în funcția de președinte al organizației a lui Dan Ioan Cușnir, în timp ce Tiberius Brădățan rămâne președinte executiv al organizației.

Senatorul Ovidiu Donțu a renunțat la conducerea organizației municipale PSD Suceava și a demisionat imediat după alegerile locale pentru că nu și-a atins obiectivul de a câștiga alegerile în municipiul Suceava.

Dan Ioan Cușnir este vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, consilier județean reales, fiind cunoscut ca un contestatar al primarului Sucevei Ion Lungu. (Alin Dima)


Intră acum și în grupul de